Bujor(Paeonia lactiflora)

Florile mari,frumoase ale acestei plante irboase perene pot fi colorate în roșu,roșu-violet sau alb și apar lipite de frunzele verzi,lucioase la începutul verii.Bujorul are o lungă istorie ca plantă medicinală.Numele i se trage de la Paeon,medicul zeilor greci.Sursa puterilor sale terapeutice sunt radăcinile umflate,tuberoase.Este folosit în medicina tradițională asiatică încă din antichitate.

Părți utile: Rădăcinile.Recoltarea rădăcinilor se face în octombrie și noiembrie,de la plante  cu vârsta de 4-5 ani.Rădăcinile sunt uscate,mărunțite și folosite la prepararea de infuzii și decocturi.

Compuși activi:Bujorul conține paeoniflorină un glicozid monoterpenic.Bujorul de munte (P.suffruticosa) conține paeonol și glicozidele derivate ca și suffruticozide.Bujorul comun(P.officinalis) paeonină(un ulei esențial),tanini și rășină.

Utilizări medicinale: Bujorul comun are efect sedativ și este un bun remediu pentru hiperexcitabilitate.Acționează asupra sistemului nervos simpatic(care controlează activitatea involuntară a organismului)și calmează astfel spasmele musculaturii netede intestinale.Prin vasoconstricție, bujorul are efect benefic asupra hemoroizilor și venelor varicoase. Mai poate fi folosit pentru tratarea amenoreei și a durerilor menstruale.În unele preparate,planta poate fi combinată cu alte ierburi precum anasonul chinezesc și pelinarița.

Ca și bujorul comun,cel chinezesc are efect sedativ și antispatic.În 2001 cercetătorii chinezi au demonstrat că paeoniflorina din compoziția acesteia previne formarea de trombi în sânge.Propietățile antiinflamatorii ale acestei varietăți o fac utilă în tratarea reumatismului și a altor afecțiuni inflamatorii.Paeoniflorina a fost folosită și în tratarea eczemei.Paeonolul conținut în bujorul de munte ucide bacteriile și previne formarea de trombi.O lucrare din Taiwan publicată în 2001 a arătat că bujorul de munte are efect antiviral împotriva virusului herpes simplex.

Cultivare: Se plantează în sol bogat,bine drenat,la soare sau în locuri ușor umbrite.Odată ce s-a prins planta nu mai trebuie mutată.A NU se utiliza în preparate de casă!

Planta trebuie administrată numai sub supraveghere medicală.Supradoza de rădăcină poate provoca gastroenterită.Este contrindicat în sarcină și alăptare.

Adjuvant în metastaze

Este o rețetă din fosta URSS confirmată de Institutul Oncologic din Moscova,INGREDiENTE: 1,5kg rădăcină de tătăneasă măcinată se amestecă cu 2,2 kg de miere de salcâm și 3,5 litri de vin roșu de țară.Preparatul se pune într-un borcan închis ermetic și se lasă la macerat 5 zile ferit de orice sursă de lumină. Se strecoară și se păstrează la rece.

MOD DE ADMINISTRARE: Se ia câte o lingurință,de 3 ori pe zi înaintea meselor cu 2 ore mai devreme timp de 5 zile,apoi se ia câte o lingurință înaintea meselor principale dar numai cu o oră timp de trei săptămîni,putându-se continua până la 2 luni.Același amestec,în aceleași doze se recomandă și în tratarea altor afecțiuni:gripa,angina pectorală,eczeme,astenie,tromboflebită,screloze și reumatism.

Boldo(Peumus boldus Monimiaceae)

Acest arbust peren,originar din Chile,este cultivat acum în Italia și în nordul Africii mai ales în Maroc. El  atinge 4-5 metri înălțime și are frunze aspre,casante,verzi-cenușii,care emană miros de camfor când sunt strivite.Buchetele de flori galben-palid sunt urmate de fructe mici negre și lucioase.

Părți utile:

Frunzele se usucă și se zdrobesc,fiind utilizate în infuzii.Frunzele de Boldo se folosesc și la prepararea unor produse farmaceutice care stimulează secreția de bilă.Scoarța este recoltată pentru alcaloidul pe care îl conține.

Compuși activi:  Frunzele sunt bogate în uleiuri volatile-ascaridol,cineol și camfor care îi comferă aroma distinctă.Frunzele și scoarța conțin flavonoide,antioxidanți care luptă împotriva cancerului,precum și diverși alcaloizi cel mai important fiind boldina.

Utilizări medicinale:  Boldo este folosit pe scară largă în medicina plantelor pentru tratamentul litiazei biliare și al variatelor afecțiuni hepatice,gastrice și digestive.Compusul activ ,este boldina stimulează secreția biliară și reduce inflamația vezicii biliare.Boldo are efect calmant asupra mucoasei colecistului,ca și propietăți antiseptice și este util în tratarea cistitei.În Chile,planta este folosită de mult timp ca leac pentru sifilis și gonoree,precum și pentru eradicarea viermilor intestinali.În Brazilia cu Boldo se tratează flatulența și aerofagia,afecțiunile hepatice și digestive fiind folosit ca diuretic.Este folosit tradițional în afecțiuni ca reumatismul,guta,icterul răcelile și durerile de urechi.Boldo este combinat adesea cu fumărița și rozmarinul în tratarea dispepsiei.

Cultivare: Se plantează în sol nisipos,bine drenat.Arbustul preferă pozițiile însorite și solurile acide.

Preparare și dozaj:

În tratamentul dispepsiei

INFUZIE: Puneți 1 pliculeț de ceai(2g)la 200 ml de apă clocotită.Lăsați să infuzeze timp de 10 minute.Beți până la trei căni de infuzie pe zi.

Dacă simptomele persistă apelați la medic.

Precauții: Boldo nu trebuie administrat în timpul sarcinii,deoarece există riscul de avort spontan.Până acum nu s-au semnalat efecte secundare indezirabile sau de toxicitate.

Cimbru(Thymus vulgaris Lamiaceae)

Arbust peren cu viață lungă,cimbrul crește pe dealurile aride din prejma Mediteranei.Frunzele mici verzi-cenușii,cu marginile curbate în interior,acoperă ramurile subțiri ivite din tulpini lemnoase.Din Mai până în August apar conuri de flori mici,albe sau rozalii.Gustul cald și înțepător și aroma bogată a frunzelor fac din cimbru un condiment popular pentru o mulțime de preparate culinare.

Părțile utile:

Frunzele și pețiolele se recoltează la începutul sezonului de înflorire și se usucă cu grijă,ferite de soare.Cimbrul uscat se folosește la prepararea de infuzii,pulberi pentru capsule și produse farmaceutice ca siropurile de tuse.Din ele se poate extrage și un ulei esențial,care intră în compoziția unor creme si unguente antiseptice.

Compuși activi:

Frunzele uscate și pețiolele florilor cimbrului conțin flavonoide și 0,5-2% ulei esențial.Compoziția uleiului esențial variază;thymolul,metilchavicolul,cineolul și borneolul sunt întodeauna prezente.

Utilizări medicinale:

Cercetările au arătat că flavonoidele din cimbru-metilchavicolul și thymolul-au efect musculorelaxant.ca urmare,planta este larg folosită ca antispastic,pentru tratarea problemelor digestive precum aerofagia,eructația persistentă,flatulența,digestia leneșă și fluxul biliar sărac.

Cimbrul este eficient și în calmarea tusei și poate decongestiona nasul atacat de guturai,febra fânului și astm.

Studiile au demonstrat că uleiul esențial de cimbru este antiseptic,de aceea este recomandat adesea pentru tăieturi minore și răni,ca și pentru mușcăturile și înțepăturile de insecte.Planta este prescrisă uneori în tratamentul afecțiunilor gingivale.

Cultivare:

Se cultivă din semințe care se sădesc la începutul lui Aprilie sau din lăstari recoltați vara.Crește bine în locuri calde,însorite,pe sol bogat și afânat.

Preparare și Dozaj:

Infuzie:Puneți 2 grame de plantă la o cană cu apă clocotită.Acoperiți și lăsați să infuzeze timp de 5 minute.

Precauții:

Până acum,cimbrul nu a prezentat efecte adverse,dar utilizarea excesivă nu este recomandată.În sarcină și alăptare este recomandat un consum moderat de cimbru.

Cătină(Hippophae rhamnoides Elaeagnaceae)

Arbust spinos,cu frunze căzătoare,care poate atinge înălțimea de 5 metri.Cătina crește mai ales pe pantele uscate și însorite ale Europei.Este importantă în medicina tibetană și este folosită tradițiomal în China,Mongolia și Rusia.Cătina are frunze înguste,lungi și argintii,asemănătoare cu cele ale salciei.Florile mici galben-verzui,apar înaintea frunzelor primăvara și sunt urmate de fructe portocalii,pe plantele femele.

Părțile utile: Fructele sunt bogate în vitamina C și au un conținut mare de ulei.

Sucul de fructe presate poate fi consumat ca atare sau tranformat în sirop.

Uleiul este folosit în industria cosmetică.

Compuși activi:

Cantitatea de vitamina C conținută în pulpă este mare: 200-600 mg/100 g (de 10 ori mai mult decât în lămâi).Pulpa este și o bună sursă de flavonoide,betacaroten,vitamina E,conține și o doză mică de substanțe uleioase,predominant acizi grași saturați,ca cel palmitic care este benefic pielii,și în mică parte mononesaturați.Semințele conțin ulei bogat în acizi grași polinesaturați(predominant linoleic și alfa-linoleic).

Utilizări medicinale: Sucul de cătină este o sursă naturală de vitamine,mai ales de vitamina C;

3 linguri mici de suc furnizează doza zilnică necesară unui adult.

Vitamina C crește rezistența la infecții și este recomandată în mod special pentru epuizare și convalecență.Femeile însărcinate,sportivii și fumătorii sunt sfătuiți să consume vitamina C.

Vitamina C facilitează și sinteza colagenului atât de necsar sănătății pielii și ajută organismul să absoarbă fierul.

Vitamina C este antioxidantă și împreună cu vitamina E și carotenul și flavonoidele ajută la apărarea organismului împotriva radicalilor liberi.

Chinezii audescoperit că semințele și pulpa de cătină au efecte preventive și curative asupra ulcerelor gastrice induse experimental la șobolani.

Vitamina C este anticancerigenă.

Cultivare: Cătina poate fi cultivată din lăstari sau din semințe sădite toamna.Îi merge bine în sol nisipos,bine drenat în locuri însorite.

Arnică(Arnica montana asteraceae)

Plantă perenă care crește în regiunile montane,arnica are flori asemănătoare margaretelor,galben-aprins care înfloresc vara pe tulpini lungi și păroase.Frunzele sunt ascuțite și dispuse radial în jurul bazei.Numele provine,se pare din cuvântul grecesc „arnikos”-pielea mielului.

PĂRȚILE UTILE:

Florile se culeg în iunie și iulie și se usucă rapid.Stau la baza a numeroase preparate de obicei tincturi și extracte.Arnica montana este singura folosită în medicina plantelor din specia ei .Nu trebuie confundată cu ruda ei Arnica chamissonis o plantă ornamentală.

COMPUȘI ACTIVI:

Arnica conține lactone sesquiterpenice antiinflamatorii cea mai importantă din punct de vedere medical fiind helenalina.Conține și flavonoide care întăresc vasele de sânge.

UTILIZĂRI MEDICINALE:

Cea mai importantă utilizare a arnicăi este în tratamentul vânătăilor.Variatele lactone din plantă inhibă scurgerea de sânge de sub piele și previn inflamarea țesuturilor adiacente zonei lezate.Arnica se mai folosește și pentru tratarea luxațiilor și a altor leziuni minore în care există inflamație,dar nu hemoragii sau lacerații ale pielii.

Altă utilizare a plantei este  în tratarea infecțiilor bacteriene și fungice.

PRECAUȚII:

Nu trebuie administrată intern! Arnica este destinată doar uzului extern.Preparatele nu trebuie aplicate niciodată în jurul ochilor și a gurii,nici pe rănile deschise.Este categoric contraindicată copiilor sub 3 ani.

Mici secrete si sfaturi

• Ochii obositi isi recapata sanatatea si farmecul facandu-le in fiecare seara o baie sarata(o lingura de sare la doi litri de apa).Se umple ligheanul cu apa sarata si se imoaie fata in ea tinand ochii deschisi.
• Ochii trebuie examinati cel putin o data la 5 ani
• Cearcanele se trateaza cu comprese de ceai sau infuzie de albastrele

ceasca cu ceai

Ceaiul baut fara socoteala provoaca tulburari ale inimii.

• Ceaiul foarte digestiv pentru dupa masa se obtine din mere,pere,portocale.
• Ceaiul contra colitei se obtine din coji de portocale curatate bine de partea carnoasa,uscate si pastrate in cutii acoperite.
• Ceaiul si cafeaua rasnita se pastreaza bine in cutii de tabla ermetic inchise,ca sa nu-si piarda aroma.

Vizitaţi!

Ardei iute(Capsicum fructescens solanaceae (a.k.a Chilli)

Originar din America,ardeiul iute este cultivat acum ca plantă anuală în zonele temperate ale lumii.Acest mic arbust peren nu creşte mai inalt de 70 cm.Din tulpina principală se desprind ramuri zvelte cu frunze ovale.Fructele subţiri şi lungi pot atinge lungimea de 20 cm la anumite varietăţi.Ardeii sunt iniţial verzi,colorându-se treptat în portocaliu până la roşu aprins când se coc.
Părţile Utile:Fructul

Ardeii se culeg din iunie până în septembrie,când se coc.Ei sunt apoi uscaţi la temperaturi sub 35 grade C şi folosiţi la prepararea de tincturi,pulberi şi capsule,cataplasme şi unguente.

Compuşi activi: Gustul iute este datorat capsaicinoizilor,capsaicina a fost izolată prima dată în 1876.Carotenoizii constituie 0,3-0,8% din masa ardeiului şi sunt responsabili de culoarea lui aprinsă.Ardeii sunt bogaţi în vitamina C şi conţin saponine care se pare că pot ucide bacteriile.

Utilizări medicinale:

Administrat intern ardeiul stimulează sistemul digestiv şi este folosit pentru tratarea indigestiei,flatulenţei,colicilor şi constipaţiei.Capsaicina reduce durerea şi inflamaţia atunci când ardeiul este folosit la uz extern în afecţiuni precum lumbago,artrita,durerile generalizate de muşchi,articulaţii şi iritaţiile pielii.Capsaicina din ardei ameliorează circulaţia,ceea ce ajută vindecarea prin îndepărtarea toxinelor din zona afectată.Ardeiul se poate aplica şi pe scalp,în cataplasme pentru a preveni căderea părului.Datorită propietăţiilor lui antiinflamatorii şi antiseptice date de saponine,ardeiul iute se foloseşte în gargară pentru tratarea laringitei.

Cultivare: Ardeiul iute creşte cel mai bine în seră sau într-un loc însorit,la temperaturi de peste 18 grade C .Plantaţi seminţele în soluri bine drenate bogate în nutrienţi.

Precauţii: Ardeiul nu trebuie administrat în acelaşi timp cu mesicamente antihipertensive sau anumite antidepresive.NU se recomandă în perioada de sarcină şi alăptare.Evitaţi ca ardeiul să intre în contact cu zonele sensibile precum buzele,gura şi ochii.Consultaţi un medic sau un specialist în medicina plantelor înainte de a mânca ardei iute,dacă suferiţi de afecţiuni gastrice.